Cronica de film: Thor -Ragnarok sau "Primiți cu Apocalipsu'?”

Acțiune din plin, eroism forțat în mod ostentativ până la comic(dar nu ne deranjează, că e Marvel trademark) un pic de pseudo-filosofie așa, mai ușoară, (să nu se plângă nici cei cu pretenții intelectuale), actori buni si de excepție, efecte speciale a la Marvel, și foarte mult umor.
Pentru cine n-a citit mitologie nordică la viața lui(sau n-a avut încă timp să-l întrebe pe Google) Ragnaroku' asta e un fel de apocalipsă marca Ikea, menită să distrugă paradisul(care nu e chiar așa de paradis), pe nume Asgaard.
Când am văzut primul film din seria Thor, unul dintre aspectele pe care le-am apreciat cel mai mult a fost tocmai modul în care au construit virtual Asgaard-ul. Evident, un paradis construit initial pe violență și minciuni și întreținut de o familie care aproape concurează la "Cea mai disfuncțională familie din Univers Show", n-are cum să evite apocalipsu`. Poate seria ar fi trebuit să se numească "the Thor Saga", la câtă ”family drama” conține.
Filmul incepe cu Thor, care evadează în mod miraculos (ca de obicei) din lanțurile lui Surtur- un fel de Satană mare, încandescent și foarte, foarte supărat,  care amenință că scapa el din pivniță și vine la colindat cu Ragnaroku'. Evident, nu e prea deștept, din moment ce Thor nu numai că îi scapă, dar îi și fură coarnele magice, fără de care nu poate să-și țină promisiunea.
Thor se întoarce val-vârtej la tac' su(exceptionalul Anthony Hopkins), să-l ia la rost pentru starea de decădere care se precipită în Asgaard. Doar că, așa deștept cum e(deși nu pare :)), se prinde repede că tăticul nu e tăticul, ci ticălosu' de frate-său, care l-a închis pe moșu' la azil(unde altundeva decat pe pamant american). Doar că moșu și-a luat tălpășița și s-a refugiat mai la Nord, pe lângă Ikea, fără să le dea adresa. Noroc cu Benedict Cumberbatch, devenit mare și distins vrăjitor, care, după ce i-a enervat bine(mai ales pe Loki, că lui Thor i-a dat de băut) i-a expediat urgent la adresă, unde l-au găsit pe tăticul Odin pe moarte și cu vești proaste: au o soră de care nu știau nimic, și care era  nimeni alta decât Hela, zeița morții(Cate Blanchet). Unde e ea acum? Pedepsită, evident, că n-a fost fetiță cuminte, da' tocmai a evadat și așteaptă să moară moșu' ca să vină cu Ragnaroku'(încă nu știm exact cine are copyrightu' pentru apocalips' și care umblă cu copia pirat, nici chiar dacă am citit mitologie nordică, deoarece Marvel ăsta a cam amestecat borcanele când le-a luat de pe raft).

Nici n-apucă bine moșu' să se dezintegreze din forma bipedă și să se integreze în absolut, că apare sora cea rea și-i bate măr pe frățiori în drum spre casă(adică în trecerea prin hyper spațiul ăla care se numește bifrost), nu înainte de a le reproșa: ”Sunteți ca tata, amândoi!”(La drept vorbind, lui Thor i-a zis ca nu seamana cu tac'su, dar credem ca a vorbit rautatea dintr-însa). Astfel că băieții noștri se rătăcesc prin alte colțuri ale universului, se mai întâlnesc, se mai ajută, se mai trădează, se mai păcălesc unul pe altul, ca orice frați aproape normali. Scopul lui Thor este să ajungă acasă pentru a o pune la punct pe sora cea mare și rea. Și a face pe eroul, că i se pare lui așa, ceva mișto.
 În drum spre casă mai are el niște peripeții- mai naufragiază pe o planetă de canibali moderni, mai cunoaște o fostă walkirie alcoolică și deprimată, care, rămasă șomeră s-a reprofilat pe afaceri mai dubioase; apoi ajunge gladiator(de musai ca de voie bună), se întâlnește cu vechiul său coleg de muncă incredibilul Hulk, cu frățiorul său cel ticălos; își mai face prieteni mai mult sau mai puțin simpatici, îl mai tund ăștia cu forța, mai fură câte o navă și, într-un final, ajunge și el acasă ca tot omul, să o puna la punct pe sora dezmoștenită da' nesătulă, care are pretenții la toată moștenirea, și care, evident că n-a stat cuminte între timp și și-a resuscitat armata de orci(mai frumoși ca ai lui Sauron da' nu atăt de exotici ca Umblătorii Albi) și cățeaua gigantă și la fel de rea(ce să facem, unii au dragoni, alții au cățele, iar alții bizoni zburători, fiecare după cum s-a putut descurca!...).
Acum, vă dați seama, cum s-a prins și Thor până la urmă, că Ragnaroku' ăsta nașpa e fixat în agendă de karma și nu poate fi anulat. Cum vine și cine are drepturi de autor, o să vedeți, dacă vă uitați.

Minusuri: cunoscătorii de mitologie s-ar putea să strâmbe din nas că nu e tocmai exactă povestea(că Hela, de exemplu, e sora lui Loki și nu fiică-sa, cum spune mitu' etc, etc).  Nu are prea multă profunzime, dar nici nu e extrem de superficial; dacă nu ești în cea mai filosofică dispoziție, se poate vedea liniștit; 
Per ansamblu, are mai multe plusuri decât minusuri: joc actoricesc bun(cu toate că nu au fost personaje cine știe cât de complexe și greu de jucat), dialoguri comice, efecte vizuale faine; acțiunea, deși multă, nu e obositoare; eroismul exagerat e suportabil, poate pentru că dă impresia de parodie. 
Cel mai mult am apreciat umorul- cred că e cel mai comic film și din seria Thor, și din Avengers.  Iaca, domnule, se poate face comicu' și fără R.Downey Jr!
Mi-a mai plăcut și ideea că fiul seamană cu ta' su mult mai mult decât se vede și, mai mult decât în celelalte filme, se vede cum îî calcă pe urme și așa ajunge să-l înțeleagă mai bine pe moșu'. Se mai maturizează și Thor(nu prea are de ales, că-l mai pălește moartea cu câte-o dușcă de misticism), da' numai așa, în profunzime, că la suprafață rămâne la fel de pueril și haios chiar și după ce învață să scoată fulgere pe ochi, nas, palme și pe unde mai apucă.
Dacă nu cauți nod în papură cu orice preț și nu-l iei prea în serios, e un film foarte plăcut.
Nota 8/10

Citatul mai puțin sfătos dar comic al filmului: [a barber approaches Thor with blades]
Thor: [tough] I am Thor, god of thunder, and I say now, not one blade of my locks shall be severed!
[pause]
Thor: [terrified] Please don't cut my hair! NOOOO!

Cugetări din butoiul lui Diogene(Episod britanic)Cronica de film- Victoria and Abdul sau Cum să disperi prea-cinstita curte regală

Citatul sfătos(și cinic) al filmului:

“You’re treating him like a member of the family.”- Bertie

“No. I like him.”- Victoria

Ultimii ani de viață ai longevivei Victoria cu tot cu aspectele neplăcute ale vieții regale, scoase pe tapet de prietenia ei mai ciudată cu Abdul, un tânăr musulman din India, care a fost angajat o vreme la curte.

Victoria era evident sătulă de toate îndatoririle regale și de toată prostia elaborată și pompoasă cu reguli nescrise stricte, căreia i se spunea etichetă. Și, din interpretarea de excepție a lui Judi Dench, se poate deduce că n-a fost niciodată pasionată de asemenea ritualuri, cerute de înalta poziție, la care ar fi renunțat oricând, pentru un pic de libertate autentică. Singura ei distracție pare să fie dormitul(cu sforăituri pe mai multe voci) în timpul mesei și mâncatul foarte repede, care pare să fie un fel de răzbunare personală față de distinsele personalități de la masă, pentru că trebuia să le suporte. Spun răzbunare, pentru că regula era că Maiestatea Sa era servită prima, iar ceilalți după, dar când ea termina de mâncat, și celorlalți li se lua din față mâncarea. Și vorbim de servitori englezi înțepați și foarte, foarte rapizi și eficienți. Așa încât, rămâneau flămânde și frustrate domnițele simandicoase de la masa regală.

În celălalt plan, Abdul era un tânăr funcționar la o închisoare din India, când a fost selectat să meargă în Anglia, la curte, să prezinte o monedă tradițională Maiestății sale care mai suferea și de titlul de Împărăteasă a Indiei pe care n-o văzuse niciodată, că n-o lăsau câinii de pază. Abdul -foarte încântat(sincer încântat, ca orice tânăr naiv care mai credea în idealuri)de o asemenea onoare. Nu însă și colegul său de drum,Mohammed- mai puțin idealist, care suferea intens din cauză că n-a reușit să evite marea onoare și nu știa cum să se scape cât mai repede.  Din nefericire pentru Mohammed, Victoria l-a remarcat pe Abdul și s-a împrietenit cu el, spre oroarea familiei și a staffului, ale căror fețe fac uneori tot filmul.

Imdb zice că e dramă istorică, însă e mai mult satiră decât dramă. Evident mai sunt și scene lacrimogene, dar așa, cu măsură și bun simț.

Și pentru că le-a ieșit bine satira, îi dau 8.5/10

Știri din Butoiul lui Diogene

Breaking News:
Un joc mai periculos decât Balena Albastră sau Killfie a apărut pe rețelele de socializare și amenință viețile a milioane de utilizatori. Jocul se numește Hide your birthday! și conține doar o regulă, însă una foarte cruntă: cineva din lista de prieteni care a intrat în joc te provoacă să îți ascunzi data nașterii de pe profilul de Facebook, cu două luni înainte. Ca urmare a acestui fapt câteva mii de participanți la joc au murit de inimă rea, deoarece nu au mai primit urări de la prietenii din listă!
Inițiatorul acestui joc este un tânăr care locuiește într-un Butoi și spune că este reîncarnarea lui Diogene, zis și Cinicul. Când a fost prins, tânărul a declarat: ”Am inventat acest joc pentru că mă simțeam din ce în ce mai singur pe facebook. Începusem să am dificultăți în a repera cinicii din rețea. Pur și simplu nu-i mai vedeam de ăștia dependenți de atenție, care-și făceau toată ziua selfie-uri cerșeau like-uri, laude și urări ca să se simtă importanți, speciali și deosebiți. O asemenea persoană m-a enervat așa de tare într-o zi, încât i-am zis: ”Crezi că ești importantă cu adevărat? Te provoc să-ți ascunzi data nașterii ca să vezi câți din numeroșii tăi prieteni o să-și amintească fără să-i someze facebook!” A acceptat provocarea cu tupeu(trăise în iluzie ani de zile) și, după o zi întreagă de agonie, a murit de inimă rea, că n-a mai primit urări pe facebook. Așa mi-a venit ideea! M-am gândit că așa s-ar putea reduce populația mai ușor și am contactat pe câțiva dintre ăștia care încearcă să ne omoare cu E-uri, vaccinuri, medicamente, viruși, cipuri, atentate teroriste, războaie, crize economice, stress și alte metode din astea lipsite de imaginație. Am încercat să le vând învenția mea, dar ei nici n-au vrut să audă! Au zis că, în primul rând, metoda e prea barbară chiar și pentru ei. În, plus, ar dispărea exact segmentul de populație pe care vor să-l păstreze, adică cel mai ușor de controlat!”Întrebat ce va face dacă va primi condamnare pe viață, tânărul a răspuns că nu este îngrijorat decât de faptul că ar fi obligat să-și părăsească Butoiul ca să trăiască în confort până la sfârșitul vieții. Dar se consolează cu ideea că, dacă au TV în închisori, sigur vor avea și internet în curând și va putea să urmărească desfășurarea macabrului joc inițiat de el, care a devenit viral și pe care autoritățile se străduiesc fără prea mult succes să-l stopeze. Dacă totuși va scăpa de închisoare, plănuiește să deschidă un centru de testare a rezistenței la adevăr, pentru cinicii care vor să își întărească această ”calitate”. ”La urma urmei, eu m-am testat și am supraviețuit!”declară tânărul, fără nicio remușcare! Autoritățile sunt îngrozite! Guvernul elaborează chiar acum o lege prin care să se interzică cinismul! Legea a fost inițiată de senatorul Goe Deosebitescu, care și-a pierdut soția, amanta, fiul analfabet și cele două fiice blonde din cauza acestui joc morbid!

(Evident, acest articol este un pamflet!)

Cugetări din butoiul lui Diogene- episod despre confuzia libertății

• http://www.trilulilu.ro/video-cultura/victor-rebengiuc-legenda-marelui-inchizitor

...Natura umana văzută de Dostoievski: ”nu există pentru om ceva mai înspăimântător  decât libertatea”. 

Am citit Frații Karamazov în urmă cu cincisprezece  ani. E unul dintre romanele mele preferate. Ocazional, recitesc Legenda Marelui Inchizitor. Au fost momente când am sperat că voi ajunge să nu fiu de acord cu Dostoievski. După cincisprezece ani, încă nu am argumente sa-l contrazic și am început să cred că nici nu voi avea vreodată.

Cugetari din butoiul lui Diogene(episod primat)-cronica de film

Văzui acum trei ani The Dawn of the Planet of Apes la cinema(fără să văd nici unul din cele anterioare).
Concluzii: 
Oamenii nu diferă de animale(în acest caz, de maimuțe)
-Maimuțele evoluează, oamenii stagnează(deși, din păcate, maimuțele "evoluează" cam in aceeași direcție ca oamenii.
-In  ambele tabere există specimene mai evoluate și există proști. Cel putin câte un prost din ambele tabere are puterea să strice karma, zenul si feng shui-ul pe care specimenele mai evoluate se străduiesc să le dezvolte.
-Cei doi proști se întrec în prostie și în violență.
-Prostul oamenilor a fost oprit la timp de specimenele mai elevate din ambele tabere, însă prostul maimuțelor a fost mai tare și nu a putut fi oprit înainte să pornească războiul.
-Prostul maimuțelor l-a omorât pe prostul oamenilor(după care, oricum, n-a plâns nimeni)
-Mulțimile se comportă la fel, indiferent dacă sunt maimuțe sau oameni.
-Indiferent de care gloată vorbim(oameni sau maimuțe) cel mai important e cine ajunge masculul alfa.( Iar de acest lucru nu-ți dai seama decât prea târziu, cand prostul maimuțelor- masculul beta -prinde momentul și ajunge alfa)
-Cei care nu cred ca mai există vreo șansă pentru rasa umană, se pot bucura de capra vecinului, deoarece nici pentru maimuțe nu mai prea există  șanse.

Update: Văzui The War for the Planet of the Apes.

Concluzii: nu prea multe în plus față de anteriorul:

1.Oamenii nu mai stagnează, ci se degradează vizibil; maimuțele se dezvoltă în continuare

2.Prostul oamenilor(altul decât în precedentul film) își ia revanșa considerabil, reușind să-l aducă pe maimuțoiul ultra-uman aproape de nivelul lui subuman(adică sub călcâiul broaștei). Din fericire, pe când să se răzbune ca tot omul, pardon primata, maimuțoiul evoluat pe cale de a decădea iremediabil află, exact la timp, celebra zicală” Revenge? Nah, I am too lazy. I am gonna sit here relaxed and let karma fuck you!” Adică nenorocita de karma l-a ajuns pe ticălosul sub-uman înaintea maimuțoiului, care a putut privi episodul relaxat. Mă rog, nu tocmai relaxat, că în jur se desfășura un prea-cinstit război pornit de același ticălos subuman. Ticălos care își ruga morțile să vină să-l ia, suferind de durere acută în prea-cinstitul său posterior de războiul pe care l-a pregătit anterior cu mânuța lui( și munca primatelor).

3. E util să fii maimuță, mai ales când vrei să fugi de un război care nu te prea privește- copacii salvatori încă te cunosc și sunt dispuși să colaboreze cu tine

4. Maimuțoiul Alfa a fost mai mult Moses decât Caesar în acest film(din fericire, i-a luat mai puțin de 300 de ani să-și ducă turma pe Pământul Făgăduinței. Poate din cauză că era pe moarte și n-avea timp, că altfel, cine știe....)

Concluzie cinică: N-o să scăpăm niciodată de finalurile eroic-lacrimogene...

PS: Ok, recunosc că mi-a plăcut. Îi dau 8/10

Cugetări din butoiul lui Diogene- episod neimportant, nerecomandat persoanelor foarte speciale și deosebite

Potrivit unei legende, împăratul roman Marcus Aurelius, care a domnit între anii 161-180 (d. Hr.), avea angajat un servitor( sau avea un sclav, că nah, așa erau vremurile) pe care-l ţinea alături de fiecare dată când era nevoit să se adreseze mulţimii sau senatului. Singura sarcină de serviciu a acestuia era aceea de a-i șopti împăratului: „Eşti doar un om, eşti doar un om”. 
Se zice că un om poate fi cunoscut cu adevărat abia atunci când  este pus într-o funcție de conducere, când i se dă în mână putere. Mă gândesc că oricare dintre  noi am avea nevoie, măcar din când în când, de o asemenea persoană, care să ne amintească faptul că nu suntem cu nimic mai speciali decât cei din jurul nostru. Pentru că vocea conștiinței noastre are tendința să adoarmă atunci când egoul are loc suficient și teren propice pentru dezvoltare. Egoul este cel care crede că poate controla totul. Egoul este cel care crede că are dreptul să controleze totul și să-și impună voința proprie asupra altora, oriunde are chef sau îi convine. Tot egoul este cel care crede că știe totul, determinându-l pe posesorul său să uite esența poziției care i-a fost dată- și anume că rolul unui lider este să-i servească și să-i susțină pe cei  pe care îi conduce. În orice poziție am fi, nu suntem decât niște instrumente prin care se manifestă voința Divină(sau legile universului, dacă suntem mai sceptici cu privire la existența Forței). Se zice că puterea corupe. Eu nu cred. Pe Ghandi, de exemplu, de ce nu l-a corupt puterea? Poate pentru că puterea în sine nu e un lucru rău. Puterea poate corupe doar în lipsa smereniei- care, în esență, înseamnă un nivel de ignoranță atât de mare, încât să nu-ți cunoști locul în univers. O capcană a egoului în care se poate cădea foarte ușor. Poți să ajungi să te convingi că faci totul pentru cei pe care încerci să-i controlezi, când, de fapt, nu faci decât să-ți satisfaci egoul, să-ți urmărești propriul interes. Când ai ajuns să te uiți  de sus la ceilalți și să-i consideri niște nimicuri care  au obligația să-ți îndeplinească așteptările pentru că îți aparțin și ai dreptul să faci tot ce vrei cu ei- atunci ești cu adevărat pierdut, căci ai distrus în tine fărâma de umanitate pe care ai datoria să o dezvolți. Iar această datorie  este sfântă, deoarece nu este față de o altă persoană, de un principiu sau de o idee, ci este față de însuși Universul(sau Divinitatea) care ți-a permis să exiști. 
De fiecare dată când  emoţiile unei reuşite tind să-mi alimenteze egoul,  încerc să îmi repet de câteva ori: „sunt doar un om, sunt doar un om„, Cel puțin, așa obișnuiam să fac. De curând, însă, și asta mi se pare prea mult spus, pentru că, până la urmă și să fii un simplu om este o realizare considerabilă. Poate mai potrivit ar fi” sunt doar un simplu muritor.” Pentru că da- asta este singura certitudine- că vine acel moment(mai devreme sau mai târziu) în care nu vei mai putea să te ascunzi de tine, nu vei mai putea să te minți- vei fi singur cu conștiința ta și vei fi obligat să recunoști ce ești, ce lași în urma ta, și ce iei cu tine atunci când părăsești acest plan de existență- ce-ai făcut cu resursele pe care ți le-a pus la dispoziție universul pentru a sluji? S-ar putea să constați că ți-ai irosit aceste prețioase resurse ca să-ți hrănești egoul, iar acesta, după ce ți-a consumat toate resursele inutil, te va părăsi. Nu ar fi nasol  când se apropie momentul sfârșitului,  să ajungi să-ți spui cu regret : ”M-am înșelat întreaga viață! ?Să ajungi să-ți dai seama că tot ceea ce considerai atât de important, nu valorează nici cât o ceapă degerată? Dacă universul ți-a oferit privilegiul de a-i conduce pe alții, iar tu, prinzând gustul puterii, te ghidezi după principiul ”dezbină și stăpânește” și te folosești de acest privilegiu pentru a-ți menține poziția cu orice preț, se cheamă că ai eșuat lamentabil în a deveni om. În aceste condiții, te mai miri că nu obții rezultate? Că cei pe care îi conduci  opun rezistență? Și nici atunci, nu te oprești să te întrebi dacă nu cumva tu ești cel care greșește undeva. Ceilalți, mereu ceilalți sunt de vină pentru că nu cooperează și îți pun la îndoială autoritatea. Dacă nici atunci nu îți trece prin cap să îți asumi răspunderea, înseamnă că îți lipsește cu desăvârșire înțelepciunea.
Prețul importanței de sine este uriaș. Eu nu (mai) sunt dispusă să-l plătesc. Așa că, mai bine fac tot posibilul să-mi amintesc mereu că sunt doar o ființă muritoare(aproape om, deocamdată).
Iar dacă Marcus Aurelius era împăratul  Romei şi nu se considera mai presus decât semenii săi, noi, restul, cu ce drept să ne credem mai speciali?

Cugetări din Butoiul lui Diogene- episod politic II

În febra protestelor, tot "feisbucul" era profund impresionat de cuvintele înțelepte spuse de batranica surprinsă adunand gunoaiele din piață, după proteste(care bătrânică îi compatimea pe bieții tineri cărora li s-a furat viitorul. Tot în paranteză fie spus, sunt de acord că tinerilor li s-a furat nu doar viitorul, ci și prezentul. Cum anume și de către cine, e o altă poveste. Mă îndoiesc că o să-l găsească în stradă, dar bine ar fi să mă înșel).
Revenind la batranica noastră, ce să zic-admirabil, într-adevăr. N-am vazut însă pe nimeni dintre cei care au comentat, întrebându-se de ce a rămas atâta gunoi in stradă. Oameni care protesteaza pentru idealuri înalte, dar își aruncă mizeria pe jos....De ce nu strigă nimeni : "Dați-ne bun simt?" Evident, n-are guvernul de unde, dar cine stie, poate pică din cer....
Ok, dați guvernul jos, promit ca n-o sa plang dupa ei.(și parlamentul, și președintele, să nu facem discriminare). Dar nu mai puneti altul in loc. E absolut degeaba.

Cugetari din Butoiul lui Diogene- Episod politic(si protestatar)

Nu știu de ce ne străduim așa de mult să introducem reguli cât mai stricte. Cei pentru care se fac aceste reguli vor gasi oricum modalități de a le ocoli. Iar cei care nu au nevoie, vor fi supuși unor presiuni inutile, care le vor consuma resursele fără rost. Pentru că " lacătul este pentru omul cinstit; hoțul oricum îl va sparge"(proverb englez). Poate ar fi mai constructiv să punem mai mult accent pe dezvoltarea responsabilității, a valorilor umane și a nivelului de constiinta. Dacă s-ar fi investit din timp resurse în educație în acest scop, poate nu ar mai fi acum nevoie nici de inchisori, nici de legi penale, nici de ieșit în stradă; poate n-ar mai ajunge în funcții de conducere persoane care nu au ce căuta acolo, care să nu înțeleagă că ceea ce generezi te ajunge din urmă. Și, in loc să ne gândim cum să lăsăm o lume( sau o țară, daca vă simțiți asa, mai patrioți)mai bună pentru urmașii noștri, ce-ar fi să încercăm să lăsăm niște urmași mai buni pt lume? Întrebarea e, desigur, retorică. Da, știu, e o întrebare stupidă. Pentru că nu dorim așa ceva. Ar însemna să recunoaștem cât de tare ne place sa fim supărați; cât de mult avem nevoie de politicieni corupți și de infractori, ca să putem să ne proiectam asupra lor toate frustrarile, toate eșecurile și toata mizeria interioară pe care nu știm cum să o ascundem mai bine. Și, cât timp avem nevoie de ei pentru asemenea scopuri, o să-i avem și, mai ales, o să-i merităm.

CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- episod lingvist

Update: Dacă sinceritatea e o valoare, atunci, in mod cert, trebuie dată selectiv. Nu oricine o merită. Toată lumea condamnă minciuna pe față dar, dacă e să fim sinceri....oamenilor le place să fie mințiți. Nu mă credeți? Incercati să fiți sinceri și vedeți câtă lume vă suportă sinceritatea(mai ales dacă e vorba despre lucruri neplăcute). Iar dacă vrei să fii și mai sincer, observă-te: de câte ori te deranjează când ți se spun lucruri pe care nu vrei să le auzi. Când cineva îți spune că vrea de la tine să fii sincer, nu te grăbi să-l crezi. De cele mai multe ori vrea să spună:"Minte-mă frumos!"

Există și dovezi lingvistice că ne place să fim mințiți. Să luăm, de exemplu, cuvintele a dezamăgi/ dezamăgire, sau a deziluziona/deziluzie- au conotații negative, când ar trebui să fie tocmai invers- a dez- amagi= a nu mai fi amagit; a fi dez-iluzionat= a nu mai avea iluzii, sau, de ce nu- dez-aburit?

P.S. Ca să ajungi să fii dezamagit, trebuie, mai întâi, să fii amagit!Concluzia logică ar fi  că dacă vrei să eviți să fii deziluzionat, fă-ți un bine și ucide iluzia înainte să pună stăpânire pe tine!

PPS. Evident, nu e nevoie să ucizi iluzia, în cazul în care ești conștient că e iluzie. Vorba ceea: "Nu cred în iluzie, mă bazez pe ea.

CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- episodul 2- ISTORIA SE REPETĂ

Întotdeauna mi-a plăcut istoria. Poate pentru că n-am văzut în ea date greu de memorat, ci oameni. Oameni ca și noi, care, cu toate că au trăit în alte vremuri, au fost exact ca  noi, oamenii de azi. De multe ori am avut impresia că istoria se repetă la nesfârșit....Mulți se plâng că vremurile nu mai sunt cum au fost...eu, în acest moment, cred exact contrariul: că totul este exact cum a fost, că nimic nu se schimbă în esență...ceea ce se schimbă este doar ambalajul....Am impresia că,din pacate, în ecuația istoriei, de la origini până în prezent, prostia(si ipocrizia) umană este o constantă....Nu ma credeți? Să vă dau un exemplu: din intamplare, am gasit pe Descoperă.ro, un top al celor mai ciudate meserii în istorie. Ghiciți care e no.1......!:

Stergator de funduri regale Vrand parca sa ilustreze perfect trista butata "Ce nu face omul pentru o bucata de paine", englezii au inventat in trecut scarbavnica "meserie" a stersului de funduri incoronate. Denumit ofical si pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor exceptional, "ridicat in rang". Noua sa datorie la locul de munca era aceea de "a curata anusul regal dupa defecare". .... postul de stergator era considerat foarte valoros. O multime de fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru "nobila" cinste. Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali ai regilor. Prin natura gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt rang social, vanat de multi."

În marea mea naivitate, am avut momente când credeam că e o invenție a lumii moderne! Mai mult că sigur că istoria se repetă! Cât e de veche această meserie, și încă se pastrează. și e la mare moda. Cred că s-a și răspândit considerabil, fiind mult mai multe posturi disponibile decat in trecut, pentru că, deh...s-au înmulțit fundurile regale.Și oricine se poate angaja la mai multe deodata....!!!

UPDATE: mai nasol e când Ștergătorul de Funduri Regale ți-e coleg și ești nevoit să te ferești în mod constant de mizeriile pe care le împroașcă. .Dar, despre asta, într-un alt episod

CUGETĂRI DIN BUTOIUL LUI DIOGENE- EPISOD PILOT sau DE CE SĂ VEZI LUMEA INVERS

Nu, nu sunt un cinic sută la sută autentic. Deși mi-ar plăcea. Sunt mai degrabă un pseudo-cinic semi-modern, ultra sarcastic, care se revoltă mult și exteriorizează doar o mică parte din aceste revolte. Dar și atât e suficient uneori pentru a produce mici-mari vijelii neașteptate și ceva bug-uri în softul Matrix-ului din care vreau să evadez. 

Nu cred că viața trebuie luată prea în serios. De fapt, nimic nu cred că merită să fie luat în serios prea mult. Dar merită privit din cât mai multe  puncte de vedere posibil. Ca să nu ne plictisim, așa, blocați într-un singur punct de vedere.

E ușor să rămâi blocat într-un singur punct de vedere. Îți dă iluzia siguranței și  adoarme teama de viață. Adică teama că s-ar putea ca viața să nu aibă sens.  Pare mai ușor- găsești un punct de vedere, îl transformi în convingere, te prinzi bine de această convigere și astfel viața capătă un sens. Însă dacă asta este tot ce ai, atunci când se prăbușește, te ia cu tine.

Viața devine interesantă abia când o privești din msi multr unghiuti. Da, poate să pară mult mai lipsită de sens la început, și nu e întotdeauna confortabil și plăcut,  însă dacă privești totul din mai multe perspective, atunci când una se destramă, nu te ia și pe tine cu totul. Iar dacă faci asta suficient de mult timp, nu-ți mai pasă dacă viața are sens sau nu. Vrei să vezi cât ești de stabil în interior? Pune-ți următoarea întrebare: Ce-ar fi dacă viața nu ar avea niciun sens? E o întrebare pe care mi-o pun, în mod constant, în anumite momente din viața.  Abia acum pot să răspund (aproape) cu toată sinceritatea: Absolut nimic. Acum pot să trăiesc cu adevărat. Măcar din când în cand. Și nu e nevoie de nimic special.

De aceea mă străduiesc să văd lumea și invers.

Notă: Îmi cer scuze pentru seriozitate. Nu vă promit, dar nu cred că se va mai întâmpla curând :)